Burleanu, la prezentarea noului staff tehnic al naționalei: „Am avut două variante, Lucescu și Iordănescu, dar aceasta este soluția ideală”

Redactor:
Robert ZANFIR
Burleanu, la prezentarea noului staff tehnic al naționalei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anghel Iordănescu a fost prezentat oficial la echipa națională, alături de Viorel Moldovan, Daniel Isăilă și Ionuț Badea, care vor face parte din staff-ul său. Răzvan Burleanu a declarat la conferința de presă că, din start, a avut două variante, Mircea Lucescu și Anghel Iordănescu, dar că varianta aleasă este cea ideală

„Încă de la începutul perioadei în care fostul selecționer a dat semne să plece, să știți că am fost pregătit și am lucrat cu variantele posibile. Am beneficiat de atenta și permanenta consultare pe care am avut-o cu domnul Iordănescu, director tehnic la vremea respectivă. Am gândit împreună de la bun început acest format. O echipă performantă și completă„, a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu

„Mircea Lucescu a vrut să vină la națională”

Burleanu a recunoscut negocierile cu antrenorul lui Șahtior Donețk. Președintele FRF spune că și Lucescu și-ar fi dorit să revină în fotbalul românesc.

„Încă de la început am avut două variante: Mircea Lucescu și Anghel Iordănescu. Domnul Anghel Iordănescu a susținut varianta numirii lui Mircea Lucescu. Nu am vrut să ne pripim și am cântărit foarte bine deciziile. Ne-am dorit ca Mircea Lucescu să revină în fotbalul românesc și să susțină acest proiect național. Și Mircea Lucescu și-ar fi dorit să revină în fotbalul românesc, dar conducerea clubului nu a agreat acest lucru. Mircea Lucescu ar fi venit și fără bani, pentru proiectul acesta național. Nu vorbim de un staff al primei reprezentative, ci de o echipă care să conducă proiectul național. Nu vreau să insist în ceea ce privește cărțile de vizită ale domnilor Iordănescu, Isăilă, Badea și Viorel Moldovan. Aceasta este varianta ideală pe care o avem și o prezentăm”, a mai spus Burleanu.

Răzvan Burleanu: „Aceasta este varianta ideală pentru națională”. Președintele Federației a dezvăluit că vineri se va da și decizia privind meciul cu Irlanda de Nord, dacă se va juca sau nu cu spectatori

„Ceea ce contează foarte mult este că acest staff nou se bucură de întreaga susținere a jucătorilor naționalei. Acest lucru este foarte important, mai ales că celelalte echipe ale naționalei au suferit din cauza lipsei de unitate. Viorel Moldovan a fost coleg chiar cu unii dintre jucători, mă refer la Răzvan Raț, și are avantajul că vine din postura de antrenor al naționalei de tineret. Daniel Isăilă cunoaște cel mai bine profilul jucătorilor din Liga 1. Iar Ionuț Badea a lucrat la Curtea de Argeș cu Pintilii sau Chiricheș, ca să dau câteva exemple. Iordănescu este multiplu campion ca jucator și ca antrenor. Le mulțumesc tututor că au acceptat să facă parte din noua echipă. Avem nevoie de experiență, de clarviziune pentru a urmări și selecta cei mai buni jucători la echipa națională. Aceasta este varianta ideală cu care lucrăm, în mod cert. Vineri vom avea un răspuns în ceea ce privește decizia referitoare la meciul cu Irlanda de Nord, dacă vom juca cu spectatori sau fără”,  a mai spus președintele FRF

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×